Arhitectul Ștefan Dumitrașcu, despre starea pasajelor Lujerului și Obor: „Au colapsat poduri și la două minute după recepție” | DECLARAȚII EXCLUSIVE

Arhitectul Ștefan Dumitrașcu, despre starea pasajelor Lujerului și Obor: „Au colapsat poduri și la două minute după recepție” | DECLARAȚII EXCLUSIVE
Publicat: 09/08/2023, 08:00

Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei, în prezent arhitect-șef al Sectorului 3, a declarat, pentru Gândul, că podurile și pasajele din Capitală trebuie în permanență îngrijite și monitorizate. Specialistul explică aceste aspecte în contextul în care ultimele expertize ale Municipalității arată că trei structuri mari, precum Pasajele Lujerului și Obor, dar și Podul Băneasa, au grad V de degradare.

Nicușor Dan a anunțat, marți, că Primăria Capitalei a finalizat recent de expertizat toate cele 28 de pasaje aflate în administrare, iar concluzia este una extrem de îngrijorătoare.

La trei dintre ele trebuie intervenit de urgență, au grad V din punct de vedere al stării tehnice.

„Cele care sunt în categoria urgență sunt Podul Băneasa, Pasajul Obor și Pasajul Lujerului. La acestea va trebui să intervenim în perioada următoare. Lucrările pentru cele două pasaje sunt estimate la 50 de milioane lei fiecare, pentru Podul Băneasa undeva la 20 milioane lei”, a explicat primarul general.

Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei, a precizat pentru Gândul, că aceste structuri trebuie monitorizate permanent.

„Lucrările din construcții precum podurile și pasajele, sau treceri supra și subterane, necesită o mentenanță permanentă, pentru că sunt structuri permanent solicitate și aflate la discreția naturii. Ele trebuie să fie monitorizate permanent, astfel încât să se stabilească stadiul lor de uzură. Sunt categorii de la I la V, care determină gradul de risc în exploatare a acestor lucrări de artă în construcții. Nu puține au fost cazurile în întreaga lume cu poduri prăbușite, ne aducem aminte de cazul celebru din Italia, de acum câțiva ani, de la Genova, unde s-a prăbușit Podul Morandi. La noi, am văzut poduri care au colapsat și la două minute după recepție”, a declarat, pentru Gândul, Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei.

Specialistul a explicat cum trebuie monitorizate podurile și pasajele.

„Pe aceste poduri sunt montați senzori care monitorizează permanent deplasările relative și absolute ale elementelor de structură, față de elemente fixe, față de teren. În momentul în care acești senzori detectează o deplasare prea mare a unui element de structură, în momentul acela trebuie intervenit, pentru că nu mai este mult până când structura poate să prezinte avarii semnificative, iar colapsul este faza finală”, este de părere arhitectul.

Ștefan Dumitrașcu: „Eu nu mă aștept la lucruri bune”

Ștefan Dumitrașcu mai spune că nu trebuie să ne așteptăm la lucruri bune în ceea ce privește reabilitarea podurilor și pasajelor.

„Nu trebuie făcute intervenții pompieristice, dar trebuie îngrijite în permanență. Eu nu mă aștept la lucruri bune, ingineria mentenanței unor lucrări de artă nu se face după ureche. Îți trebuie studii și practică îndelungată în șantier. Primăria se laudă că a trasat o dungă pe asfalt, pentru că atât poate”, a conchis Ștefan Dumitrașcu.

Planșeul de la Unirii, pericol public

O altă construcție extrem de complexă, dar care se prezintă foarte prost, este Planșeul de la Unirii. Despre situația de aici, Gândul a relatat în martie 2021, în premieră.

Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare. Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2.

Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență, pentru a se evita o tragedie.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...